Moldovan, moldovani, moldovănesc, moldovănește

Cum e corect: „moldovean” sau „moldovan”?

Se scrie și se pronunță corect „moldovean”.

Forma „moldovan” poate fi utilizată în vorbire, dar niciodată în scris.

(Numele de persoană „Moldovanu”, nefiind un substantiv comun, nu e o excepție de la regulă, la scrierea lui – în cazul tuturor numelor proprii – ținându-se cont întâi de toate de considerente tradițional-istorice.)

Comentariu:

După ce acum un an deputatul PCRM Iurie Muntean își etala în public garderoba „moldovană”, azi i-a venit rândul și lui Ivan Muntean – frate-su – să se dea drept „moldovan”.

O fi visul fiecărui Muntean să devină „moldovan”, însă:

• de-ar exista forma (scrisă) „moldovan”, aceasta ar avea pluralul „moldovani”, cum e cazul cu „bețivan-bețivani”, „roșcovan-roșcovani”, „bolovan-bolovani”;
• derivatul feminin i-ar fi „moldovancă-moldovance”, cum e cazul cu „țăran-țărancă-țărance”, „dușman-dușmancă-dușmance”; 
• adjectivele derivate i-ar fi „moldovănesc”/„moldovănească”/„moldovănești”, cum e cazul cu „american-americănesc”, „mocan-mocănească”, „țăran-țărănești”;
• adverbul derivat i-ar fi „moldovănește”, cum e cazul cu „cioban-ciobăneşte”, „ţigan-ţigăneşte” etc.

Or, cu toată oralitatea lui „moldovan”, pluralul acestuia e „moldoveni”, femininul derivat e „moldoveancă-moldovence”, adjectivele derivate – „moldovenesc”/„moldovenească”/„moldovenești”, iar adverbul – „moldovenește”. Și nu doar în forma scrisă, ci și în cea vorbită!

Derivatele „moldoveni”, „moldovence”, „moldovenesc”, „moldovenește” – singurele nu doar corecte, dar și singurele existente în vorbirea orală – rămân dovada percepției profunde pe care o manifestă purtătorii graiului moldovenesc în privința structurii propriei limbi. Structură ce rămâne neschimbată în toate variantele locale ale limbii române.

Căci admițând o istorie de secole a formei „moldovan”, aceasta n-a afectat în niciun fel derivatele lui „moldovean” în zona graiului moldovenesc.

În definitiv și „zeama” rămâne „zeamă”, chiar de-i zicem uneori „zamă”!

Și chiar dacă localele „leovan”, „cricovan”, „sucevan”, „craiovan” și „sorocan” (care, printre altele, sunt și nume de persoane) nu par să deranjeze auzul, deşi formele corecte sunt „leovean”, „cricovean”, „sucevean”, „craiovean” și „sorocean” (nume de persoane și ele), nu același lucru – în privința deranjului – se poate spune despre derivatele, croite după logica „moldovănească”, ale denumirilor relativ noi pentru vorbitorii de română din Moldova, ca „Europa” sau „Muntenegru”.

Or nicăieri, nici chiar în cel mai „neatins” de „influența românească” cătun moldovenesc, nu veți auzi de „europan” sau „muntenegran”. Toți le vor zice „european” și „muntenegrean”.

Pe de altă parte, termenii românești „andorran”, „venezuelan”, „padovan” – cu tot „moldovan-ismul” lor – nu sunt produși cu resursele interne ale românei, ci sunt împrumutați direct din franceză și italiană.

Revenind la frații Muntean (care probabil demult și-ar fi zis „Muntan” de n-ar fi fost „e”-ul din cuvântul „munte” – argumentul lor de bază pentru excluderea lui „moldovean” din limba moldovenilor, că doar nu e nici un „e” în „Moldova”, nu?!), aceștia trișează când declară „Eu sînt moldovan, eu grăiesc moldovenește”.

Deoarece promovând „dreptul” moldovenilor pruto-nistreni vorbitori de română de a scrie cuvintele în maniera în care le rostesc – cum e cu acest „moldovan”, ignoră restul expresiei în cauză, care în conformitate cu ortofonia moldovenească invocată ar trebui să fie scrisă exact cum se pronunță – comod, înmuiat și „dulce”: „Eu îs moldovan, eu grăiesc moldovineștí”.

Iurie și Ivan Muntean, colaj moldovnim.blogspot.com

P.S. Fără vreo aluzie la indivizii din fotografie: în limba română cuvântul „ivan” înseamnă și „om prost”.