ia mai moldovnim!

joi, 13 iunie 2013

„Castravete” sau „pepene”?

De fiecare dată când unii așa-ziși „apărători” ai așa-zisei „limbi moldovenești” invocă „latinizarea forțată” a limbii române, prin „impunerea sistematică” în româna literară a cuvintelor de origine latină în detrimentul celor de origine slavă, îmi amintesc de Cucumis sativus.

Adică de „castravete” – cum îi spun unii. Ori „pepene” – cum îi zic alţii.


Teoria celor care văd în promovarea ca forme literare doar a termenilor românești de o altă origine decât cea slavă, se rezumă la următoarele: termenul de origine slavă este marginalizat, inclus în categoria arhaismelor și regionalismelor, iar în locul lui este impus un termen de regulă de origine latină sau neolatină.

Or în cazul „castravetelui”/„pepenelui” lucrurile stau exact invers.

Termenul „castravete”, de origine slavă (din „krastav” - „râios”, cf. bulgărescului „краставица”, sârbo-croatului „краставац/krastavac”), pare să fie tot mai preferat de locuitorii din Republica Moldova, în detrimentul lui „pepene”, derivat din latinescul „pepo” (cf. spaniolului și portughezului „pepino”).

De unde această preferință, nu e greu de înțeles.

În graiurile sudice ale limbii române, în care geografic este cuprins și Bucureștiul, se folosește în principal termenul „castravete”.

Iar cum asocierea vorbirii bucureștene cu limba literară este una răspândită printre locuitorii din Republica Moldova, termenul local „pepene”, specific zonei moldovenești a graiurilor nordice ale românei, începe să fie considerat un arhaism.

La o scară mai largă: faptul că termenul de origine latină „pepene” a fost înlăturat de cel de origine slavă „castravete” în zona Daciei care a fost parte a Imperiului Roman (Muntenia, Oltenia, Banat, sudul Transilvaniei), dar s-a păstrat în afara zonei respective (nordul Moldovei, nord-estul Transilvaniei), este cel puțin sugestiv.

Dar dincolo de etimologii, istorie şi modă: cum e corect „castravete” sau „pepene”?

E corect şi „castravete”, şi „pepene”.

Dar și „crastavete”, „scartavete”, „cucumăr”, „ogărcău” etc., cum i se spune acestei plante legumicole în variantele locale ale limbii române.

Termenii locali primari ai lui Cucumis sativus în limbile europene

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu